loader image

Tariful către acest număr de apel va fi considerat apel cu tarif normal conform rețelei și tipului de abonament al inițiatorului

Sfaturi la achiziționarea de jucării

Alegeți întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei;

Probleme cu un zbor?

Chiar în cazul anulării unui zbor din cauza unor probleme tehnice neprevăzute, operatorii de transport aerian au obligația să îi despăgubească pe pasageri

Soluționarea Alternativă a Litigiilor. Ce este S.A.L. ?

Mecanism alternativ sistemului judiciar, a litigiilor naționale și transfrontaliere

Controale și acțiuni ale Autorității

Fii la curent cu activitatea și acțiunile întreprinse de ANPC

Formular Reclamații Întârziate

Completați formularul dacă reclamația dvs. nu a primit răspuns în termenul legal

Descoperă ultimele controale și acțiuni ale

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

OCT. 17, 2023

(CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o amplă acțiune de control la 82 de operatori economici

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o amplă acțiune de control la 82 de operatori economici care își desfășoară...

SEPT. 07, 2023

ANPC a amendat cu aproape 200.000 lei comercianții de obiecte din metale prețioase din Sibiu

În perioada 04-06.09.2023, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), însoțiți de specialiștii Direcției Metale Prețioase Pietre Prețioase și Proces Kimberley..

SEPT. 06, 2023

ANPC a verificat aproape 100 de operatori economici din județul Sibiu, în doar două zile

În perioada 04-05.09.2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă acțiune de control la operatori economici de pe raza județului ...

Depune o reclamație online

Puteți depune o sesizare standard, cu număr de înregistrare, având regim juridic conform

"Procedurii generale privind rezolvarea reclamațiilor consumatorilor" sau

puteți efectua o informare rapidă, fără regim juridic, constituind posibilă bază pentru controalele și verificările tematice

Agenda Conducerii

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

ANPC a amendat cu aproape 200.000 lei comercianții de obiecte din metale prețioase din Sibiu

În perioada 04-06.09.2023, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), însoțiți de specialiștii Direcției Metale Prețioase Pietre Prețioase și Proces Kimberley, din...

(CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o amplă acțiune de control la 82 de operatori economici ...

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o amplă acțiune de control la 82 de operatori economici care își desfășoară activ...

ANPC a verificat aproape 100 de operatori economici din județul Sibiu, în doar două zile

În perioada 04-05.09.2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o amplă acțiune de control la operatori economici de pe raza județului Sibiu...

Soluționarea Alternativă a Litigiilor - Ce este S.A.L. ?

SAL reprezintă un mecanism alternativ sistemului judiciar, prin care consumatorilor li se oferă posibilitatea de soluţionare a litigiilor pe care le pot avea cu comercianţii, atunci când se confruntă cu o problemă legată de achiziționarea unui produs sau serviciu.

Astfel, reclamațiile împotriva comercianților sunt prezentate voluntar de către consumatori, urmând a fi soluționate într-un mod independent, imparțial, transparent, rapid și echitabil.

Comunicate de presă ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

OCT. 12, 2023

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a aderat la Rețeaua Internațională pentru Protecția Consumatorului și Aplicarea Legii (ICPEN) pentru ...

“Cooperarea internațională câștigă importanță datorită globalizării și digitalizării economiei. Numărul consumatorilor afectați de fraude și escrocherii online este mult mai mare decât în formele tradiționale de comerț. Pentru a crea un mediu în care consumatorii să...

AUG. 01, 2023

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat în anul 2023 o acțiune de verificare a conturilor de Instagram ale românilor cu statut de Influencer ...

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a încheiat cu succes prima acțiune de verificare într-unul dintre cele mai inovatoare sectoare, cel al marketingului practicat de Influenceri pe platformele online de socializare, care a devenit o formă puternică...

MAI 27, 2023

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vine în sprijinul consumatorilor cu situații dificile la bănci

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară...


ACADEMIA COMISARILOR

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început, sub genericul ”Academia Comisarilor”, o serie de ample acțiuni de control, în care comisarii debutanti au posibilitatea să se specializeze și să învețe meserie, în teren, de la președintele instituției, Horia Constantinescu, și directorul general Paul Anghel – inițiatorii programului.

CARAVANA CONSUMATORILOR

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat operațiunea ”Caravana consumatorilor”, un proiect care își propune realizarea unei abordări de control unitare, la nivelul tuturor structurilor teritoriale ale instituției, astfel încât intensitatea și frecvența acțiunilor de verificare a operatorilor economici din întreaga țară să păstreze același ritm al desfășurării.

VOLUNTARI ANPC

Cu toții vrem produse și servicii de calitate zi de zi. Vrei să ne ajuți să ne asigurăm că totul este în ordine? Devino voluntar ANPC! Vei merge pe teren, vei documenta fotografic eventualele nereguli, le vei comunica, iar ANPC se va ocupa de facilitarea remedierii lor. Împreună, ne asigurăm că beneficiem de cea mai bună experiență de consumator și responsabilizăm operatorii economici. Avem toți de câștigat!

Insolvența persoanelor fizice

Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile.

Labolatoarele LAREX

Laboratoarele preluate de la Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor. Laboratorul pentru analiza calității vinurilor și băuturilor alcoolice și pietre prețioase.

Direcția Metale Prețioase

Autorizarea operatorilor economici care efectuează operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase. Analiza şi marcarea obiectelor din metale preţioase.

Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA)

Pentru informații detaliate despre celelalte programe operaționale cofinanțate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitați www.fonduri-ue. Site-ului web al Programului Operațional Capacitate Administrativă http://www.poca.ro. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor paginii web.

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

ANPC

Conducere

Achiziții publice

Organigrama

LINK-URI UTILE

Guvernul României

Politica cookies

Politica GDPR

ACCES RAPID

Depune o reclamație

Comisariate județene

Contact

Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30 | Vineri: 08:00 – 14:00


Copyright © 2023 | Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor